Dan Negru (55 de ani) este vedeta care spune mereu lucrurilor pe nume, fără alte menajamente.

Imaginea 1/6:
banner dan negru jpg
Celebrul prezentator TV a urmărit curios, alături de cei doi copii ai săi, Misiunea Artemis 2 a NASA, lansarea zborului spre Lună.
Ce părere are vedetă despre acest lucru, despre război și de ce nu are podcast până acum, urmând exemplul colegilor săi care fac asta, dar și ce va face de Paște, Dan Negru ne-a spus totul pentru Click!
“Eu eram convins că nu vor zbura”
Ai văzut în direct lansarea zborului spre Lună, s–a întâmplat după mai bine de 50 de ani… care a fost senzația și primul tău gând în acest sens?
M-am uitat cu copiii mei, noaptea, clandestin, fără să știe soția mea care m-ar fi certat că-i țin treji la ora aia. Eu eram convins că nu vor zbura, că vor amâna. Ai mei erau însă optimiști. Au zburat până la urmă. I-am cerut domnului Prunariu un singur argument al faptului că au ajuns pe Lună oamenii și el mi-a spus că nici rușii, inamicii americanilor atunci, n-au contestat aselenizarea. Dar dezbaterea rămâne deschisă. Unii cred, alții nu cred. Buzz Aldrin, unul din astronauții de pe Apollo care a aselenizat, dacă a aselenizat, era căsătorit cu o româncă, Ana Faur. Acum ceva vreme am contact-o pentru un interviu cu Aldrin dar mi-a explicat că e nevoie de aprobări speciale. M-am lăsat păgubaș… Aldrin încă trăiește…
Ce crezi despre război, vine sau nu la noi?
Cred că avem prea multe televiziuni de știri care trebuie să acopere un program zilnic de la 6 la 24, 7 din 7. Îți dai seama cât program trebuie să umple ei? De aici panica din orice, din nevoia acestor multe TV de știri de a umple programul. Eram tot în media când Iugoslavia era bombardată la granița cu noi, când Transnistria era în război în Moldova, când inflația era de 300% dar noi ne trăiam viața. Pentru că știrile erau prezentate calm fără disperarea de a acoperi 20 de ore de program zilnic pe 10 televiuni de știri naționale. Ca să nu mai vorbesc de audiențamodestă pe care o au cele mai multe din ele.
Vei mai merge și anul acesta la Ierusalim, să iei Lumina Sfântă, dacă se va putea? Erau zvonuri că din cauza situației tensionate din lume, anul acesta Ierusalimul nu va mai trimite Lumina Sfântă…
E o experiență fantastică Paștele la Ierusalim, știu cum e, am fost. Sunt sigur că și anul ăsta va veni lumina de acolo dar puțină teamă și campanie de frică nu strică. Acolo, în Orient, războiul e o normalitate. Omar Khayam, un mare poet persan zicea acum 1000 de ani că în Orient fierul nu ruginește niciodată. Nu e nimic nou din ce vedem noi la TV. Doar frica e mai mare. Criza petrolului din 1973, identică cu asta, a făcut daune la fel de mari. Dar nimeni nu vorbește despre ea că dă bine să fim noi cei mai speriați. Sunt sigur că lumina va veni și anul ăsta…
“Plec într-un turneu de conferințe în Canada cu Părintele Vasile”
Ce vei face de Paște tu și familia ta? Unde îți vei petrece vacanța de sărbători?
Imediat după Paște plec într-un turneu de conferințe în Canada cu Părintele Vasile și pe avion, drumul e lung, mi-am propus să iau cele mai bune lecții de religie de la el. Până atunci, o să stau cu ai mei, copiii, Codruța , mama…
Care e cea mai dragă amintire a ta pe care o ai de Paște, din copilărie-adolescență, cu familia?
Bunica venea mereu duminică dimineața cu ouă roșii ca să le ciocnim. Timișorean fiind, am avut mereu două sărbătoari pascale, catolică și ortodoxă, în Banat catolicii și ortodocșiitrăiesc împreună liniștiți. Cred că despre asta e Paștele…
“Pare o nebunie că refuz banii lor”
De ce nu-și face Dan Negru podcast?
Bună întrebare. Știi, am un canal de Youtube care are 120 k de următori și vreo 3 miloane de viziualizări , îți atașez statisticapentru Dan Negru Youtube, adică am mai mulți urmăritori decât multe canale de Youtube ce găzduiesc podcasturi cunoscute. Și mai ales, am câteva companii care au ofertele active de sponsorizare pentru un podcast de-al meu, ținând cont că aș pleca deja cu un număr mare de urmăritori existenți. Pare o nebunie că refuz banii lor și că nu am podcast deși am canalul de Youtube. Nu îl am pentru că nu simt încă cum să îl fac să fie diferit. Eu am rezistat în televiune în toți anii ăștia refuzând formate TV și acceptându-le doar pe cele în care am crezut. Și mi-a ieșit așa. De asta nu am podcast…

