În adâncurile glaciale și întunecate ale fiordurilor din Noua Zeelandă, o echipă de cercetători a făcut o descoperire remarcabilă, dând peste ceea ce pare a fi un adevărat patriarh al oceanelor.
În timpul unei scufundări de explorare, ei au identificat cel mai probabil cel mai mare specimen de coral negru înregistrat vreodată în regiune.
Acest gigant subacvatic, înalt cât o clădire cu un etaj și vechi de sute de ani, nu este doar o minune vizuală, ci o comoară genetică de neprețuit, care a supraviețuit istoriei umane moderne, dar care rămâne periculos de fragil în fața activităților noastre.
Descoperirea uimitoare a avut loc în apele din Fiordland, o regiune sălbatică și stâncoasă din sud-vestul Noii Zeelande, cunoscută de populația locală ca Aotearoa.
O echipă de la Universitatea Te Herenga Waka – Victoria din Wellington, condusă de profesorul James Bell, cartografia fundurile marine atunci când a zărit o structură neobișnuită.
Dimensiunile sunt de-a dreptul impresionante: arborele de coral măsoară peste 4 metri înălțime și aproape 4,5 metri lățime. Pentru a pune aceste cifre în perspectivă, este o dimensiune mult mai mare decât cea a unei furgonete standard.
Profesorul Bell, care explorează oceanele de 25 de ani, nu și-a ascuns entuziasmul, calificând descoperirea drept „absolut enormă”. În mod obișnuit, scafandrii întâlnesc specimene mult mai modeste, cu o înălțime de aproximativ unu sau doi metri pentru această specie.
A da peste o astfel de structură reprezintă o anomalie statistică, asemenea întâlnirii unui sequoia gigant în mijlocul unei păduri de mesteceni.
Richard Kinsey, un ranger specializat în biodiversitate, prezent la scufundare, a confirmat că nu a văzut niciodată nimic similar în două decenii de serviciu. Un aspect care poate deruta publicul larg este numele animalului.
De ce se numește „coral negru” o creatură care, sub lumina proiectoarelor subacvatice, apare de un alb strălucitor sau uneori chiar colorată? Răspunsul se află chiar sub suprafață. Ceea ce vedem – partea albă – este de fapt țesutul viu, un strat subțire de polipi care acoperă structura.
Numele „coral negru” (Antipatharia) se referă la scheletul său intern, care este negru ca smoala sau un maro foarte închis.
Acest schelet, dur și flexibil, a fost prețuit mult timp în bijuterii și pentru medicina tradițională în diverse culturi, contribuind, din păcate, la supraexploatarea speciei în anumite părți ale lumii. Vârsta acestui specimen în particular este amețitoare.
Oamenii de știință estimează că are între 300 și 400 de ani.
Acest lucru înseamnă că acest coral a început să crească cu mult înainte de semnarea Tratatului de la Waitangi în 1840 sau de sosirea masivă a europenilor în regiune, dezvoltându-se milimetru cu milimetru, secol după secol, în liniștea adâncurilor.
Dincolo de recordul de dimensiune, această descoperire are o implicație ecologică majoră. În lumea coralilor, dimensiunea contează enorm. Specimenele mari, vechi, nu sunt doar „bătrâni”, ci super-reproducători.
Așa cum explică echipa științifică, aceste colonii masive acționează ca stocuri esențiale de reproducere, producând o cantitate de larve mult superioară celor generate de coloniile tinere, asigurând astfel supraviețuirea și dispersia speciei în întregul fiord.
În plus, structura lor arborescentă complexă oferă un habitat tridimensional unic pentru o întreagă faună de adâncime, incluzând pești, crustacee și moluște care își găsesc aici refugiu și hrană.
A pierde un astfel de specimen nu ar însemna doar pierderea unui simplu individ, ci distrugerea unui întreg ecosistem. Această descoperire dă acum startul unei curse pentru protecție. Coralul negru este protejat de legea privind fauna sălbatică în Noua Zeelandă, distrugerea sa fiind ilegală.
Totuși, legea nu protejează împotriva accidentelor. Creșterea acestor organisme este atât de lentă încât orice pagubă este aproape ireversibilă la scara unei vieți umane. Principalul pericol îl reprezintă ancorele ambarcațiunilor de agrement sau uneltele de pescuit care zgârie fundul.
Prin cartografierea precisă a poziției acestor giganți, cercetătorii speră să poată furniza hărți de excludere navigatorilor, pentru a evita ca o ancoră prost plasată să distrugă în câteva secunde patru secole de creștere.
Profesorul Bell a lansat și un apel către știința participativă, cerând scafandrilor care ar cunoaște alte specimene de peste 4 metri să semnaleze pozițiile acestora.
Obiectivul este de a înțelege dacă acest gigant alb este o excepție solitară sau păzitorul unei păduri uitate care încă așteaptă să fie descoperită.
