În seara de 18 ianuarie 2026, la ora 20:09 (ora României), Soarele a izbucnit cu o erupție de clasă X, una dintre cele mai puternice din arsenalul stelar.
Evenimentul, provenit din regiunea petei solare AR4341, a atins nivelul X1,9 și a fost urmat de o ejecție de masă coronală îndreptată spre Pământ, care ar putea ajunge în următoarele 24 de ore, potrivit datelor Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA) din SUA.
Pentru orientare, erupțiile solare sunt clasificate de la A, B, C și M până la X, fiecare treaptă reprezentând o creștere de zece ori a intensității. Clasa X marchează vârful scării.
Cifra de după literă indică puterea relativă în interiorul acelei categorii, iar X1,9 înseamnă un eveniment aflat în zona superioară a claselor extreme.
Efectele s-au simțit imediat pe partea luminată a Pământului: erupția a provocat pene radio de nivel R3, cu perturbări puternice concentrate deasupra continentului american.
Ejecția de masă coronală — o undă de șoc formată din plasmă solară încărcată și câmp magnetic — poate interacționa cu magnetosfera, scutul natural al planetei noastre.
Dacă va lovi, rezultatul poate fi o furtună geomagnetică, iar intensitatea ei depinde de mai multe variabile greu de anticipat: viteza norului solar, direcția de propagare și, esențial, orientarea câmpului magnetic pe care îl poartă. Această orientare decide câtă energie pătrunde în sistemul nostru.
Un câmp magnetic al ejecției orientat spre Sud se „leagă” eficient de câmpul terestru, orientat spre Nord, permițând energiei să curgă în magnetosferă și amplificând riscul de furtuni severe și de aurore spectaculoase.
Dacă, dimpotrivă, câmpul este orientat spre Nord, Pământul respinge mare parte din energie.
Iar unele ejecții au structuri mixte, cu porțiuni când sudice, când nordice, ceea ce produce fluctuații de activitate geomagnetică și face ca prognoza pentru vremea spațială și pentru aurore să rămână o țintă în mișcare.
Consecințele posibile sunt bine cunoscute operatorilor din domeniu: perturbații ale comunicațiilor și operațiunilor satelitare, erori în navigația GPS și creșterea frecării atmosferice asupra navelor spațiale aflate pe orbită joasă.
La sol, spectacolul cerului poate deveni mai generos decât de obicei, cu aurore vizibile mult dincolo de latitudinile la care apar în mod normal.
Momentul exact al impactului, însă, rămâne dificil de precizat, tocmai din cauza acestor variabile care modelează întâlnirea dintre Soare și scutul magnetic al Pământului.
Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!
