În adâncurile peisajului muntos din nordul Spaniei, în regiunea Cantabria, arheologii au făcut o descoperire remarcabilă în peștera La Garma: una dintre cele mai bine păstrate locuințe paleolitice din lume.
Acest spațiu de viață, datând de acum 16.800 de ani, din Epoca de Piatră, pare desprins dintr-un film, o scenă înghețată în timp, unde uneltele și diverse obiecte zac împrăștiate pe sol, conservate aproape exact așa cum le-au lăsat vechii săi ocupanți.
Descoperită în anul 1995, peștera La Garma a fost un punct central al prezenței umane pentru o lungă perioadă, acoperind întreaga fază a Paleoliticului Superior. Ocupația sa s-a întins de la zorii Epocii de Piatră până la abandonarea sitului în perioada Magdaleniană.
Mai mult decât o simplă așezare, La Garma este renumită pentru că adăpostește una dintre cele mai complete colecții de artă rupestră din Europa.
Pereții săi poartă desene impresionante: reprezentări de animale, scene de vânătoare, simboluri abstracte și alte elemente care oferă indicii prețioase despre cotidianul, credințele spirituale și abilitățile tehnice ale acestor populații străvechi.
Marele noroc al acestei descoperiri a venit odată cu un eveniment dramatic, petrecut acum aproximativ 17.000 de ani. O alunecare de teren masivă a blocat intrarea în camera principală a peșterii, transformând-o într-o veritabilă capsulă a timpului preistoric.
Deși camera principală a rămas inaccesibilă milenii la rând, zonele învecinate au continuat să fie locuite de-a lungul istoriei.
Mărturie stau gropile de gunoi de bucătărie din Epoca de Piatră Mijlociu, mormintele din Epoca Cuprului și a Bronzului, precum și fortificațiile și înmormântările din Epoca Fierului, prezența umană continuând chiar până în perioada vizigotă și Evul Mediu.
Recent, cercetătorii au reușit, în sfârșit, să pătrundă în camera principală, dezvăluind un spațiu de locuit extraordinar.
Astfel de locuințe troglodite erau adesea alese pentru protecția lor naturală, oferind adăpost împotriva intemperiilor naturii și, uneori, chiar împotriva altor comunități umane sau a prădătorilor.
Spațiul descoperit, cu o suprafață de aproximativ cinci metri pătrați, are o formă ovală și este delimitat cu atenție de blocuri de piatră și stalagmite.
Aceste elemente nu serveau doar ca delimitare, ci și ca ancore pentru o structură realizată din bețe și piei, susținută de o proeminență naturală în peretele peșterii.
În centrul acestei vetre străvechi se află un foc de tabără, înconjurat de o varietate impresionantă de obiecte legate de viața cotidiană a locuitorilor de atunci.
Aici au fost găsite unelte pentru prelucrarea pietrei, lemnului și osului, instrumente esențiale pentru lucrul cu pieile, precum și o serie de obiecte specifice vânătorii, inclusiv sulițe, ace și chiar un „proto-harpon”, o dovadă a ingeniozității preistorice.
Pe lângă aceste obiecte utilitare, peștera a dezvăluit și piese artistice de o frumusețe aparte. Printre ele se numără un os de bour gravat cu reprezentarea unui bour și a unei fețe umane, alături de pandantive confecționate din os de cerb, cal și bizon, purtate, probabil, ca amulete sau podoabe.
Cercetătorii folosesc acum tehnici non-invazive pentru a aprofunda analizele, asigurând în același timp conservarea impecabilă a sitului.
Dincolo de bogăția sa arheologică, peștera La Garma oferă o perspectivă inestimabilă asupra mediului natural din acele vremuri și a modului în care oamenii interacționau cu el.
Rămășițele de animale descoperite la fața locului, precum oase și urme de tăieturi, dezvăluie nu doar practicile de vânătoare și alimentație ale populațiilor paleolitice, ci și relațiile simbolice profunde pe care le întrețineau cu mediul înconjurător.
Anumite specii, rar vânate, par să fi fost percepute ca ființe sacre sau purtătoare de narațiuni mitologice, întărind ideea că acest spațiu nu era doar o simplă locuință, ci și un loc încărcat de o puternică semnificație culturală și spirituală.
